miercuri, 1 iunie 2016

Parcul Moisilistilor - proiect exemplu de buna practica


Multumim fostilor elevi ai liceului, parintilor si tuturor prietenilor din comunitate care au raspuns invitatiei si au fost prezenti astazi, 1 Iunie 2016, la inaugurarea Parcului Moisilistilor! Toata scoala s-a insufletit cu o noua forma de viata, nascuta din "spiritul moisilistilor" si bucuria sufleteasca a elevilor, parintilor, cadrelor didactice si invitatilor din comunitate care s-au reintalnit astazi la scoala. O frumoasa si placuta revedere in lumina spiritului nobil al educatiei, care ne reuneste pentru binele comunitatii si reconectarea inspirata la natura plina de viata!

Proiectul "Parcul Moisilistilor", implementat de către Colegiul Național “Grigore Moisil” Onești (scoala pilot CERT) cu finanțare prin programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2015, este un proiect de peisagistică urbană prin care a fost amenajat un părculeț de joacă și relaxare pentru elevi, în timpul pauzelor dintre orele de curs.
Proiectul contribuie la optimizarea calității mediului urban, dezvoltă la elevi deprinderi de protejare a mediului și îi responsabilizează prin conștientizarea unor reguli de comportament ecologic.
Obiectivele proiectului au vizat pe lângă amenajarea parcului și amplasarea unui modul-chioşc de comercializare de produse alimentare preambalate, confecţionarea şi amplasarea parcărilor de biciclete:
- Responsabilizarea elevilor care studiază în liceului, prin implicarea directă în întreţinerea părculețului și în activitățile alternative de predare-învățare ce s-ar putea desfăşura în acest spaţiu și petrecere a timpului liber;
- Conștientizarea părinților, membri ai Comitetului de Părinţi pe şcoală referitor la nevoia de angajare socială și de participare activă la îmbunătățirea spațiului urban destinat educației copiilor lor precum și sporirea gradului de coeziune socială. 
Pe lîngă activitatile descrise s-au desfăsurat o serie de activități de team-building și de socializare (de tipul ice-breaking) în echipe mixte (elevi/voluntari, elevi/părinți).
Proiectul s-a desfașurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Oneşti, ISJ Bacău și Comitetul de parinti.

Rezultate calitative ale proiectului:
• Optimizarea calității vieții beneficiarilor prin reducerea poluării, asigurarea unui perimetru securizat de recreere și promovarea activităților în aer liber.
• Stimă de sine și nivel de responsabilitate crescute în cazul elevilor, ca urmare a atribuirii rolului de decidenți și participanți activi la întreținerea părculețului.
• Comportamente ecologice responsabile și asumare socială din partea beneficiarilor.

Impact așteptat: 
Elevi: creşterea respectului de sine, a abilităţilor de comunicare, a gradului de implicare în viaţa şcolii prin participarea la activităţi de grup, dezvoltarea de comportamente și deprinderi ecologice.
Liceu: creşterea calităţii educaţiei, existenţa unei logistici pentru activităţi nonformale, sporirea prestigiului școlii.
Comunitatea locală: amenajarea unui spațiu optim estetic și ecologic, existenţa unui exemplu de bună practică.

Pentru mai multe informatii despre proiect, accesati: http://raiffeisencomunitati.ro/grantwizard/granturi/index.php/proiecte-votare/152-descriere-proiecte?proiect=1466 

Despre proiectul "Parcul Moisilistilor" in presa online:

http://www.onestiexpres.ro/a-fost-inaugurat-parcul-moisilistilor.html 
http://www.desteptarea.ro/parcul-moisilistilor-implinirea-unui-vis-frumos-al-elevilor-colegiului-national-grigore-moisil-din-onesti/  

GALERIE FOTO